Iliada - Homer

Categoria: emblematic europa

Din categoria lucrarilor catalogate Emblematic Europa fac parte cartile din patrimoniul cultural european care sunt istoric fundamentale sau contributive si care s-au bucurat de versiuni noi de traducere, de editii ilustrate, de forme noi de editare. Cultura romana respiră si in prezent in cultura eropeana pe care o asimileaza specific. Capodoperele nascute in epoci si culturi diferite in Europa au devenit in timp emblematice pentru spiritul continentului considerat in istoria  si indinderea lui demensurata azi pe globul omenesc. Fiecare carte din această categorie este marcata cu un timbru ilustrativ pentru perioada sau contextul in care a aparut si s-a afirmat. In cazul in care opera este considerata capodopera, faptul este consemnat pe timbrul emblematic eu: capodopera a culturii europene

Iliada, atribuita aedului Homer, cantărețul orb și rătăcitor, este una dintre cele mai vechi opere literare ale civilizatiei europene care ne-au ramas din Antichitate. Poemul adună în versurile lui minuni de vitejie, personaje de o mare complexitate sufletească, conflicte în care oameni și zei, muritori și nemuritori sunt amestecați deopotrivă, mânați de aceleași patimi. Iliada a avut o influenta coplesitoare asupra culturii europene, mii de ani dupa compunerea ei fiind inca unul dintre cele mai citite poeme europene. Alaturi de cealalta epopee homerica (Odysseia), Iliada a instaurat majoritatea motivelor poetice utilizate ulterior de literatura europeană.

Incadrarea in serii si colectii: editie magnum

Iliada este impartita în 24 de cânturi. Tema epopeii o reprezintă războiul Troiei, în care se confruntă aheii veniţi din Grecia cu troienii şi aliaţii acestora, fiecare tabără fiind susţinută de diverse divinităţi, cum ar fi Atena, Poseidon sau Apollo. Timp de zece ani, războiul continuă prin numeroase lupte colective sau individuale care ilustreaza figuri ca Ahile, Ajax, Hector sau Patrocle. În final, aheii înving graţie victoriei lui Ahile care îl ucide pe conducătorul troian în luptă directă.

În cele 24 de cânturi, însumând circa 15 000 de versuri, Iliada relatează fapte de vitejie excepţională făcute de eroi neînfricaţi, dintre care se detaşează Ahile. Acesta nu cunoaşte teama şi preferă o moarte glorioasă unei vieţi tihnite, însă este neîndurător, refuzând familiei duşmanului său până şi consolarea de a-i preda corpul acestuia. Îl umanizează însă prietenia cu Patrocle.

Ahile întruchipează virtuţile eroului războinic. Spre deosebire de el, troianul Hector detestă războiul şi nu luptă pentru glorie, ci pentru a-şi apăra cetatea; este iubitor de pace şi de raţiune. Figurile celor doi eroi reies şi din cuvintele pe care şi le adresează înainte de luptă - procedeu des folosit de Homer pentru caracterizarea personajelor, cuvintele lui Ahile sunt mânioase şi jignitoare, în timp ce Hector vorbeşte calm şi măsurat. Poetul îşi caracterizează eroii şi din câte un epitet frecvent legat de numele personajului respectiv, de exemplu „şoimanul Ahile”.

Personajele sunt prezentate în mişcare, dinamismul fiind amplificat de imagini auditive referitoare la zgomotul bătăliei sau la zornăitul înfricoşător al armelor unui erou, ca în cazul lui Diomede. La prezentarea sugestivă a unei situaţii contribuie şi comparaţia, care la Homer este dezvoltată pe mai multe versuri.

Alături de eroi intervin şi zeii, conferind operei un caracter miraculos. Astfel, Atena îl apără pe Ahile de suliţa lui Hector, iar Apolo îl ascunde pe fiul lui Priam într-o ceaţă deasă spre a-l feri de mânia Peleianului.

Citate celebre din Iliada:

Cîntă, Zeiţă, mînia ce-aprinse pe-Ahil’ Peleianul,

Greaua urgie ce-Aheilor mii de amaruri le-aduse...

*

De luptă se feresc doar laşii.

*

Să lăsăm trecutul să fie trecut.

*

Între oameni şi lei nu există cale de înţelegere dreaptă, oile şi lupii nu au aceleaşi simţăminte; ei urzesc tot timpul moartea, unii altora.

*

Nu e bine să ai prea mulţi comandanţii; unul singur trebuie să conducă, unul singur trebuie să fie rege.

Homer a fost un poet și rapsod legendar din insula Chios. A trăit în secolul VIII î.e.n. şi a ţesut în cele două epopei, Iliada și Odiseea, episoade din ciclul epic al Eladei din epoca bronzului, îmbrăcând în haina mitului eroic istorii petrecute cu aproape cinci secole înainte. Despre el, un comentator din Antichitate pe care-l cunoaştem sub numele de Heraclitus Homericus spunea: „Încă din scutece sufletul nostru se adapă la izvorul versurilor sale. Crescând, el ne rămâne mereu aproape. Nu-l putem părăsi fără a simţi de îndată dorinţa de a ne întoarce la el, iar această legătură nu sfârşeşte decât odată cu viaţa.”

Tradiția spune că Homer ar fi fost orb, iar diferite orașe ioniene își revendicau locul de naștere al poetului, însă mai departe biografia sa este aproape necunoscută. Există o dezbatere intelectuală considerabilă în privința existenței lui Homer ca persoană reală, unii considerând că acesta ar fi fost un nume dat unuia sau mai multor poeți orali ce cântau materiale de epopee tradiționale.

Iliada a fost tradusă în limba romană de George Murnu (în prima jumătate a secolului XX) și de Dan Slușanschi (la sfârșitul secolui XX). Traducerea lui Dan Slușanschi păstrează versificaţia şi ritmul originalului grecesc și o excepţională realizare ştiinţifică, stilistică şi literară, care devine noua referinţă în domeniul studiilor umaniste.

 Dan Slușanschi (1943, Sibiu – 2008, București) a fost un proeminent clasicist și filolog român, indo-europenist, profesor doctor la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București. A ţinut cursuri de lingvistică indo-europeană (limbă şi mitologie), istoria literaturii sanscrite, veche persă (istorie, civilizaţie, limbă), istoria limbii latine, sintaxă latină, sintaxă greacă, latină medievală şi neolatină, critică de text şi metrică antică. A fost profesor invitat la universităţile din Bruxelles, Liège, Berlin, Caen, Chişinău, Cluj, Timişoara, Constanţa şi doctor honoris causa al Universităţii din Caen. A publicat studii de specialitate şi cursuri universitare (Le vocabulaire latin des gradus aetatum, 1974; Sintaxa propoziţiei latine, 1984, 1994; Introducere în studiul limbii şi culturii indo-europene, 1987, cu Lucia Wald; Du latin aux langues romanes, 1991, cu Maria Iliescu; Sintaxa frazei latine, 1994), precum şi mai bine de 150 de articole ştiinţifice, eseuri şi recenzii în reviste de prestigiu din ţară şi din străinătate. A tradus, singur sau în colaborare, din operele lui Émile Benveniste, Giuliano Bonfante, Pierre Grimal, Georges Dumézil. A editat opera lui Dimitrie Cantemir scrisă în limba latină şi a tradus pentru prima oară în limba română Istoria creşterilor şi a descreşterilor Curţii Othman[n]ice. A tradus, de asemenea, din dialogurile platoniciene. Pentru opera sa, a primit Premiul „Perpessicius" al revistei Manuscriptum, Premiul „Timotei Cipariu" al Academiei Române şi Premiul Naţional al Cărţii (împreună cu Francisca Băltăceanu). Dan Sluşanschi este autorul singurei traduceri integrale în limba română, în metrul originar, a epopeilor homerice, căreia i se adaugă traducerea, tot în hexametri, a Eneidei lui Virgiliu. De-a lungul întregii sale cariere, a militat pentru revirimentul studiilor clasice şi umaniste în România. Într-unul dintre ultimele interviuri îşi mărturisea această profesiune de credinţă: „Filologul este Atlas, cel care poartă lumea culturii pe umerii săi. Umanismul nu este o fabrică de fum sau de fumuri, ci chezăşia statornică a nădejdii că omul şi omenirea mai au un viitor, un altul decât prăbuşirea în apocalipsă".

„Binevoitorul nostru cititor se va întreba, poate, cum de ne-am asumat curajul de a ne avânta într-o atât de temerară întreprindere, cum este aceea a unei noi traduceri a poemelor homerice, şi, mai cu seamă, a uneia dorite în hexametri. Vom mărturisi, prin urmare, deschis că am ajuns treptat să simţim această înclinare nu ca pe o îndrăzneală, ci ca pe o necesitate de neocolit: nimeni nu poate tăgădui faptul că orice lume civilizată, orice naţiune cultivată şi cu respect pentru sine are îndatorirea de a-şi regândi marii autori odată cu fiecare nouă generaţie şi de a-i traduce iarăşi, măcar tot la două generaţii, căutând să se apropie mereu mai mult de spiritul şi de expresia acestora.” (Dan SLUŞANSCHI)

„Cel care a cutezat să traducă poeme­le homerice, întrecându-se cu precedenta tălmăcire, a lui Murnu, unea cu o ştiinţă filologică temeinică şi subtilă darul înalt al poeziei. A avea, astfel, în limba lor Iliada şi Odysseia este, pentru români, un titlu de nobleţe.” (Andrei Pippidi)