Catalog de produse
Se incarca...
Foarte puțini mai știu să gătească românește, iar și mai puțini o fac. Volumul reprezintă inventarierea bucatelor românești. Nu este o selecție, ci o cuprindere cât mai întregitoare a ceea ce înseamnă tradiție și artă culinară românească (dimpreună cu vinuțul corespunzător).
Este o carte crucială a modernității. În baza Criticii Metafizicii, Kant aduce o înțelegere a spațiului, timpului și cauzalității ca forme pure a priori care structurează cunoașterea senzorială; face revoluție în gândirea cunoașterii.
Enciclopedia spiritualității românești, chiar dacă nu constituie un text finit al lui I.A. Zanne, se dovedește a da dovadă de o coerență și consecvență logică în credințele ce structurează lumea țăranului român.
Istoria creșterilor si a descreșterilor Curții Othmannice reprezintă cеa maі cunoѕcută lucrarе dе іѕtorіе a Іmpеrіuluі Otoman de până la încеputul ѕеcoluluі al ΧІΧ-lea. Această excepțională traducere este prima după originalul latin, fiind o faptă de înaltă ştiinţă săvârşită cu o meticulozitate rară de către profesorul Dan Sluşanschi.
Istoria Romei a eruditului profesor Eugen Cizek reprezintă cea mai importantă sinteză scrisă de un român pe această temă.
Istoriile, atât cât au ajuns până la noi, cuprind criza care a zguduit Imperiul Roman după răsturnarea lui Nero. O nouă traducere, îmbunătăţită, a operei scriitorului latin Tacitus, datorată profesorului Gheorghe Ceaușescu, însoţită de un amplu studiu introductiv, note şi index.
Metafizica este una din lucrările principale ale lui Aristotel și o operă esențială a filosofiei europene. Cartea a avut o influență majoră în istoria ideilor și, alături de alte scrieri ale lui Aristotel, a stat la baza gândirii europene occidentale.
Critica rațiunii practice este una dintre lucrările majore ale lui Kant asupra teoriei morale și un text esențial în istoria eticii. Kant năzuieşte să împrăştie orice nedumerire şi să dea doctrinei sale o formă definitivă, sistematică. El face încercarea de a fundamenta morala în acelaşi mod cum asigurase temeliile ştiinţei în Critica raţiunii pure.
Cartea așează cronologic filosofii și filosofi, citând texte semnificative. Ne pune în contact direct cu ideile și limbajul filosofiilor antice și medievale, cu esențialul doctrinelor. Avem aici o mare artă a compunerii erudite, un îndemn și o cale de formare intelectuală.
Omul este destinat prin natura sa nu numai pentru a trăi o existenţă biologică, ci și pentru bine şi pentru fericire. Fericirea presupune o independenţă maximă faţă de constrângerile materiale pe care individul este incapabil să o obţină singur şi care nu este pe deplin realizată decât în comunitatea politică.
Ediție bilingvă a tratatulului cosmologic principal al lui Aristotel care conține teoria sa astronomică care a dominat istoria timp de nouăsprezece secole.
Lucrarea Sfârşitul istoriei şi ultimul om a lui Francis Fukuyama este un mozaic fantastic de date, fapte și crâmpeie de istorie și filosofie, o profundă şi pasionantă investigaţie socio-politică, care își propune să răspundă la întrebarea fundamentală dacă libertatea şi egalitatea politică şi economică pot produce o societate stabilă, în care omul să fie...